|
Oradea
 |
|
|
Oradea
|
|
|
|
 |
Prima mentionare documentara a toponimului Oradea (Varadinum) apare in 1113, desi se pare ca temeliile sale au fost puse pe malurile Crisului Repede cu mult inainte de aceasta data.
Oras cu vechi traditii, Oradea a jucat de-a lungul istoriei un rol important, datorita pozitiei sale strategice, intr-o zona de complementaritate intre munte si campie, pe malurile Crisului Repede, la o raspantie de drumuri comerciale de mare interes. Aceasta pozitie geografica va stimula evolutia acestei asezari urbane, ea devenind in scurt timp un infloritor oras comercial dar si un important centru de cultura.
In timpul Renasterii, Oradea a avut numeroase contacte cu artisti italieni, care au adus din patria lor gustul pentru rafinamentul acestei culturi. Pe strazile Oradiei din veacul al XV-lea probabil ca vorbirea italiana era un aspect obisnuit, facea parte din insusi peisajul etnic citadin, la care se adauga mediul ecleziastic si etnic de aceeasi factura.
Umanismul oradean a patruns in mediul orasenesc influentand modul de a fi al burgheziei mestesugaresti si negustoresti. Insusi Nicolae Olahus, renumitul umanist de origine romana, a studiat la Oradea, la vestita scoala capitulara de aici. Aceasta este prima mare perioada (sec. XV) de patrundere a umanismului, a celui de factura italiana in Oradea, in aceasta urbe cunoscuta la Florenta sau Venetia sub numele de Varadino.
Inceputurile sigure ale unei fortificatii pe teritoriul actual al orasului Oradea sunt legate de anul 1241, cand, potrivit relatarii canonicului Rogerius, s-au efectuat reparatii in vederea infruntarii atacului tataro-mongol, devenit iminent. Zidurile adaposteau in acele vremuri o catedrala,un palat episcopal si alte constructii aferente unui complex ecleziastic. De atunci, patrimoniul arhitectonic al orasului s-a imbogatit cu mai multe biserici si o capela-turn. Imaginea cetatii din secolul XVI s-a pastrat relativ veridic in descrieri contemporane si pe stampa cea mai veche, din 1598, apartinind lui Joris Hoefnagel.
 |
|
Viata culturala oradeana in secolul "Luminilor" este efervescenta. In penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Oradea a devenit, pentru prima oara in istoria sa, posesoarea unei institutii scoalare de grad superior. Academia regala din Oradea a debutat la 1 noiembrie 1780 cu primul an de studii in filosofie, iar din 1 septembrie 1788 si cu primul an de studii in drept. Personalitatea care a impus liniile de dezvoltare ale vietii spirituale oradene in prima jumatate a secolului al XIX-lea a fost episcopul greco-catolic Samuil Vulcan. In 1828, el a infiintat la Beius un liceu, destinat in primul rand ridicarii nivelului general al invatamantului romanesc din eparhia oradeana. Tot el a coordonat si imensa munca de elaborare a dictionarului poliglot "Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemtesc" cunoscut sub numele de "Lesiconul de la Buda", tiparit in 1825, una din cele mai impresionante stradanii de ordonare si prezentare a vocabularului limbii romane din acea vreme. Om de cultura, Samuil Vulcan a fost posesorul unei biblioteci impresionante, nu atat prin numarul cat prin valoarea si diversitatea cartilor.
Tiparul s-a dezvoltat si el de timpuriu la Oradea, prima carte imprimata cu certitudine la aici fiind datata in anul 1745. In esenta, cu cele aproximativ 140-150 de titluri tiparite in secolul al XVIII-lea si mai bine de 370 de titluri tiparite in prima jumatate a secolului al XIX-lea, Oradea nu s-a inscris intre cele mai insemnate centre tipografice din Europa Centrala. Important ramane insa faptul ca, respectand proportiile, in oras s-a desfasurat o emulatie spirituala ce nu poate fi neglijata, emulatie care a fost reflectata si de activitatea tipografica.Pe de alta parte in Oradea au existat preocupari culturale notabile: scoli inferioare si superioare, biblioteci, tipografii, spectacole muzicale si teatrale, precum si un public receptiv, sensibil la actele de cultura, conexat la marile curente europene de idei ale timpului.
|
|
 |
 |
|
Piata mica (Piata Unirii) incepe sa se contureze ca centru al cartierului Orasul Nou (zona centrala actuala, malul stang al Crisului) la mijlocul secolului al XVIII-lea. Prima cladire din aceasta piata dateaza din anul 1714 si va fi viitorul han "Vulturul". In 1753 se extinde si aici au loc si reprezentatii teatrale. In piata erau chioscuri comerciale din lemn. Calugarii capucini construiesc la inceputul secolului XVIII o biserica (in actuala Piata a Rahovei), devenita ulterior biserica greco-catolica, iar din 1948 aceasta devine Biserica ortodoxa Bunavestire.
O cladire publica importanta este fosta cladire a comitatului (Parcul Traian, nr.7), construita in stil baroc in 1760 si refacuta in anul 1855 cand i s-a adaugat o aripa.In urma reconstructiilor isi pierde caracterul initial. In aceeasi perioada s-a construit biserica si spitalul calugarilor mizericordieni (astazi sectia ORL a Spitalului Judetean). Biserica, ridicata in 1760 este interesanta, avand planul si cupola elipsa.
Episcopul romano-catolic, Forgach Pal, incepe constructia catedralei si a noului palat, al caror proiect a fost realizat de arhitectul vienez Franz Anton Hillebrandt inca din anul 1752. Lucrarile nu au inceput decat in anul 1752, sub conducerea arhitectului italian Giovanni Battista Ricca, cel care introduce elemente inspirate din biserica "Il Gesu" a lui Vignole. Catedrala a fost terminata in 1780. Fatada a fost simplificata fata de proiectul initial, introducandu-se elemente clasiciste.In imediata vecinatate a catedralei, in anul 1762 incepe construirea palatului episcopla. Santierul a fost condus de inginerul Johann Michael Neuman. Cladirea a fost terminata in 1777 si este compusa din trei aripi, cu doua etaje, care delimiteaza o curte interioara. Parterul este tratat plastic, cu bosaje de tip "rustica", iar cele doua etaje tratate gradat cu ancadramente de ferestre diferite la fiecare nivel. Fatada este ritmata de pilastri cu capiteluri ionice. Impreuna, cele doua cladiri constituie un ansamblu valoros de arhitectura baroca tarzie ponderata.
|
|
 |
In anul 1810 este terminata si cladirea bisericii "Sf. Ierarh Nicolae", a carei fatade este caractreistica barocului tarziu, avand amprente neoclasice. Biserica are planul in forma de cruce, tavan boltit si o cupola centrala pictata cu scene biblice. Urmarindu-se asezarea altarului spre rasarit, cladirea are un amplasament nefavorabil fata de piata.
In a doua jumatate a sec. al XIX-lea in arhitectuta se recurge la stilul ecletic, manifestat fie prin recurgerea la un anumit stil istoric, fie prin folosirea elementelor apartinand unor stiluri diferite.
 |
|
|
|
 |
 |
|
La sfarsitul secolului al XIX-lea in Oradea au fost construite remarcabile monumente de arhitectura ecleziastica: Sinagoga israelita ortodoxa (cu elemente din arta maura), Biserica romano-catolica de pe strada Republicii.
|
|
 |
 |
|
|
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
|
 |
 |
Continuand lista
cladirilor secession, merita amintite: Hotelul Emke (actualul Hotel Astoria),
Casa Poynar (libraria Eminescu), Casa Deutsch cu intreaga fatada decorata
cu motive populare florale si terminata cu atic curbiliniu. Palatul Ullmann
este un exemplu de secession vienez apartinand Lobl Ferencz, fiind construit
in 1913. Caracteristic acestei cladiri este basorelieful reprezentand leul
nubian si sfesnicul cu sapte brate realizat din ceramica cu smalt metalic
bronz-verzui.Palatul Moskovits are fatada caracterizata de o alternanta
de planuri drepte si curbe. Decoratiile exterioare sunt din placi ceramice
colorate si figuri alegorice la partea superioara a cladirii. Intre anii
1912-1914 se construieste Palatul Apollo in stilul secession-ului berlinez,
cu decoratii ce amintesc de stilul empire. |
Dar cuvintele nu sunt capabile sa exprime frumusetea acestor perle ale arhitectonicii oradene. Din toata dantelaria arhitectonica a orasului, ca o muzica solidificata, razbate mereu forta proaspata a naturii in ciclica succesiune a anotimpurilor.
Pagina creata de
Cristi Streng, Cristi
Tiurbe, Andreea Ivan, Mirona Oros, Lavinia Sabau, Csaba Ile .
Actualizata in data de 20 Iulie 2000.