Sa ne inchipuim un staul care adaposteste oile stranse de-a valma intr-un tarc si cativa pastori inghesuiti pe palma de pamant ramasa libera in afara tarcului. Acoperisul staulului, destramat de vreme, inchipuie o bolta ciuruita, prin ale carei gauri s-au prelins ploile anotimpului rece, imbiband trainic peretii si pamantul batatorit. Intr-un colt, o buturuga scapara limbile sovaielnice ale unui foc, iar un opait, atarnat de grinda subrezita, palpaie incercand sa strapunga intunericul.

Maria tocmai a nascut. Fire omeneasca fiind, blestemul lui Dumnezeu, care a osandit femeile sa nasca in chinuri, n-a crutat-o nici pe ea. Maria a suferit. Ostenita, il ridica pe Iisus si-l aseaza in iesle, singurul loc ce poate servi drept leagan in staulul paraginit si umed. In acel jgheab scobit in trunchiul unui copac, oile isi potolisera pana nu demult foamea si setea. Snopuri razlete de paie zac strivite pe fundul jgheabului, putrezesc in nodurile si crapaturile lemnului. Apa statuta a patruns pana la scoarta si a facut-o sa plesneasca. In acea troaca roasa de toate boturile de oaie, in acel jgheab in care aschiile de lemn, faramele de dinti si tepii paielor retezate se incheaga intr-o mazga intunecoasa, in acea iesle a stat Iisus. Maria isi priveste fiul. E vlaguita si totusi usurata la gandul ca tot ce statea in puterea ei pentru mantuirea oamenilor se infaptuise. Iosif, retras, priveste naucit, nepricepand ce vede, cum de altfel nu va pricepe pana in ultima sa clipa.

Afara, pastorii pazesc animalele, imprastiati pe camp. Cateva oi ratacite zac lungite in tarc, bucurandu-se de putina caldura pe care o dau flacarile buturugii.

Vazduhul, parca revoltat de nepasarea lumii intregi la singura Nastere ce ar fi trebuit s-o zguduie, isi despica tariile, dand la iveala o stea. Abia acum, la semnul ceresc, mintea impietrita a oamenilor se clinteste. Pastorii sunt cuprinsi de mirare. In scena nemiscata isi fac intrarea magii.

Ca impovarati de vina lumii de a nu fi asteptat venirea lui Iisus, ei vor ingenunchea si-i vor darui pruncului tamaie, aur si smirna.

In fiecare an, in aceeasi zi de iarna, crestinii isi amintesc de copilul Iisus ivit sub o stea fara seaman in Betleem. Acolo incepe destinul divin al celui ce va deveni modelul implinirii in lumea aceasta. Si incepand de atunci pulseaza neintrerupt timpul sacru al mitului in credinta si ritualul care dau tarie launtrica oricarui crestin.